Medicii, dar şi pacienţii din Vaslui se plâng că trebuie să parcurgă o distanţă destul de mare între Spitalul Judeţean şi ambulatoriu. Aproximativ trei kilometri trebuie să parcurgă între cele două clădiri medicii şi pacienţii, iar acest lucru îngreunează mult actul medical.
„Ambulatoriul de specialitate este la o distanţă destul de mare de spital, cam 3 kilometri. Acest lucru ne îngreunează foarte mult activitatea şi nemulţumeşte pacienţii”, a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Judeţean.
Culmea este că între cele două clădiri nu există nici un mijloc de transport pentru ca bolnavilor să le fie mai uşor să parcurgă distanţa. Ca să ajungă de la policlinică la spital, pacienţii trebuie să scoată bani din buzunare pentru taxi.
Situaţia nu pare să aibă, însă, nicio rezolvare pentru că nu au existat nici măcar discuţii la nivelul Consiliului Judeţean Vaslui pentru ca ambulatoriul să fie mutat în curtea Spitalului Judeţean.