Joi are loc la Puieşti, dezbaterea publică organizată de Agenţia de Protecţie a Mediului Vaslui pentru emiterea unui acord de mediu pentru compania Chevron necesar amplasării unei sonde de explorare a gazelor de şist în comuna Puieşti, situată la 25 de kilometri de Bârlad.
Deşi cei 13 consilieri locali şi primarul Costică Moraru au respins categoric venirea acestei companii în comuna lor, deşi au emis chiar de două ori proiecte de hotărâre prin care interzic explorarea şi exploatarea gazelor de şist, Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui, a acordat companiei Chevron Certificat de Urbanism pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de şist.
Se anunţă o dezbatere furtunoasă la Puieşti, mulţi bârlădeni exprimându-şi dorinţa de a veni şi a asista la dezbatere. Vor fi acolo şi reprezentanţii GISC Bârlad, reprezentanţii mai multor ONG-uri care luptă împotriva gazelor de şist şi a fracturării hidraulice.