Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Zeci de poştaşi din Vaslui au pichetat Prefectura cu cagule pe faţă

Aproximativ 150 de angajaţi ai Poştei din judeţul Vaslui s-au alăturat şi ei protestului organizat de sindicat în întreaga ţară şi au cerut demisia actualului director al Companiei  Naţionale a Poştei Române (CNPR), Ion Smeianu.
Mitingul de protest a început la ora 14:00, în faţa Prefecturii din Vaslui adunându-se aproximativ 150 de angajaţi ai Poştei. Potrivit liderului de sindicat al factorilor poştali vasluieni, Geta Turbatu, numărul protestatarilor ar fi trebuit să fie mult mai mare, însă, de frică, mulţi dintre colegi s-au decis să renunţe pe ultima sută de metri, „de frica ameninţărilor“.
Participanţii la protest au scandat lozinci de genul: „Hoţii” şi „Mincinoşii”, cu toţii cerând demisia actualului director al CNPR, Ion Smeianu, despre care s-au plâns că are un salariu de 7.500 de euro, la care se adaugă o bonificaţie de 2.500 de euro.
Protestul a fost autorizat să se desfăşoare pe durata a două ore.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu