Un accident mortal a avut loc, joi, pe DE 581 din judeţul Vaslui. Două persoane au murit după ce un tânăr de 28 de ani, care circula cu viteză, dar şi pe fondul ploii torenţiale, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un TIR din Republica Moldova, care venea din sens opus.
Atât şoferul, cât şi unchiul său, care se afla pe bancheta din spate a maşinii, au murit pe loc. În BMW se mai afla o tânără de 19 ani, care în prezent se află în comă la spital.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat la câțiva zeci de metri distanță, iar autotrenul s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Cei trei voiau să ajungă într-o localitate învecinată, pentru a da o mână de ajutor unor rude ale căror locuințe au fost inundate.
Tânărul de 28 de ani şi fata de 19 ani au împreună un copil de doar nouă luni.