Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bărbat strivit de o creangă de copac

Un bărbat de 35 de ani, din localitatea vasluiană Verdeş, a fost găsit, luni seară, în stare gravă, într-o pădure, după ce o creangă de copac a căzut peste el. Se pare cp tânărul a plecat în pădure, singur, pentru a tăia nişte copaci din pădurea deţinută de bunica sa, însă la un moment dat, soţia sa nu a mai auzit motoferăstrăul bărbatului şi a trimis un vecin să vadă ce s-a întâmplat.

În momentul în care persoana respectivă a ajuns în pădure, l-a găsit pe bărbatul de 35 de ani în stare de inconştienţă şi cu o creangă groasă de copac peste el. Deocamdată, nu se ştie dacă tânărul a şi căzut din arborele respectiv sau doar a fost lovit de acea creangă„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Bărbatul a fost dus cu un elicopter SMURD la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.

Lăsați un comentariu