Marele Mucenic Dimitrie este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și de rit roman. În bisericile ortodoxă și Biserica Catolică de rit bizantin, precum și în Biserica Catolică de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Acei creștini ortodocși care respectă calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sf. Dimitrie la 8 noiembrie.
Hagiografia tradițională spune că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir, a fost diacon la Tessalonic, care a fost martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine de sub împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.
Alte izvoare ne spun că Sfântul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Isus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron la lor.