Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Doi copii abandonaţi de mamă, luaţi de autorităţi!Erau înfometaţi, murdari, iar fetiţa abuzată

Doi copii din localitatea vasluiană Chiţcani, o fată în vârstă de cinci ani şi un băiat de doi ani, au ajuns, vineri seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce au fost scoşi din familie cu ajutorul Grupului de Intervenţie Rapidă, format din reprezentanţi ai Prefecturii, Ambulanţei, Poliţiei şi ai Primăriei Costeşti.
Potrivit autorităţilor, copiii erau abandonaţi de mamă şi au fost găsiţi în casă murdari şi înfometaţi, doar cu tatăl care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ambii copii erau neîngrijiţi. Băiatul este foarte răcit, iar în cazul fetiţei există suspiciunea unui abuz din partea tatălui, din cauza faptului că bărbatul a fost recalcitrant în momentul în care s-a decis ca micuţa să fie transportată, alături de fratele său, la spital, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Ambii copii sunt internaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Ei urmează să fie preluaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, care au demarat cercetări în acest caz.

 

Lăsați un comentariu