Potrivit unei anchete făcută de jurnaliştii de la BBC, tânăra exorcizată a murit din cauza injecţiilor cu adrenalină. Cadrele medicale care au intervenit atunci au fost anchetate însă nu au fost găsite vinovate.
Teorie şocantă în cazul morţii măicuţei exorcizate la mănăstirea Tanacu. Conform unei anchete făcută de jurnaliştii de la BBC, tânăra a murit din cauza injecţiilor cu adrenalină făcute de medici. La acel moment, cadrele medicale care au intervenit au fost anchetate însă nu au fost găsite vinovate.
O dezvăluire uimitoare a televiziunii britanice dovedeşte faptul că, deşi preotul o agresase pe tânară, aceasta a decedat din cauza celor 6 injecţii cu adrelină făcute în timp ce era transportata cu ambulanţa la spital. Raportul medico-legal întocmit după deshumarea trupului Irinei Corogeanu arată că aceasta ar fi murit din vina medicilor.
„Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicină legală din Constanţa, ajunge la concluzia că moartea Irinei Cornici a fost cauzată de o eroare medicală făcută de medicul ambulanţei care i-a administrat tinerei şase fiole de adrenalină. Prima analiză medico-legală, făcută sub presiunea emoţiilor stârnite de cazul de la Tanacu, îl acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere. Cauza presupusă a morţii era insuficienţa cardio-respiratorie acută, insuficienţa respiratorie restrictivă prin contenţie (mecanică), şoc hipovolemic (scăderea cantităţii de sânge circulant), deshidratare importantă în contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitaţie psihomotorie severă. Noul raport medico-legal arată că, potrivit expertizei făcute după exhumare, Irina Cornici mai era încă în viaţă atunci când i s-au aplicat perfuzii cu o supradoză de adrenalină. În fisa intocmita de medicul ambulanţei scrie că i s-au administrat Irinei Cornici şase doze de adrenalină. Raportul medico-legal întocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: „Cantitatea mult peste normal de adrenalină administrată, cât şi timpul de acţiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac ireversibil„, se spune in noua expertiza medico-legală conform BBC.
Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.
În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, au supus a altă măicuţă de 23 de ani unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn. Trei din cele patru măicuţe au fost eliberate condiţionat la sfârşitul lui 2010, iar cea de-a patra a fost pusă în libertate la mijlocul lui 2011.
Sursa: Rtv.net