La câteva zile de la evenimentele care au şocat România, după ce jandarmii au fost acuzaţi că au lovit oameni nevinovaţi din comuna Pungeşti, apar noi mărturii despre brutalităţile celor plătiţi să apere legea.
„Cu bastonul m-au lovit. Ţineam şi eu acolo cu băieţii, lanţul, când m-au lovit jandarmii”. „Şi te-au lovit tare? Unde au tras? Ai fost lovit tare?”. „Da, m-au lovit în cap. Oamenii ţipau, dar jandarmii loveau pe sub scuturi. Dădeau la piept, în burtă, în cap”, a declarat Mihai Dediu (foto).
Şeful Jandarmeriei Române, generalul Mircea Olaru a explicat că în jur de 100 de persoane au blocat drumul public încercând să obstructioneze accesul companiei către terenurile sale. Cei 100 de protestatari au fost somaţi legal şi li s-a cerut să părăsească drumul. Unii dintre ei au acceptat să plece, alţii nu au plecat de pe drum. Aceştia au fost „ridicaţi” de pe drum şi duşi la secţie, asta a spus şeful Jandarmeriei, care a mai precizat că acceaşi persoană ca şi data trecută, Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti a blocat drumul cu vehiculul personal. Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui. Generalul a subliniat că pe toată perioada acestei acţiuni nu s-a folosit forţa şi nici materialul din dotare.