Joi 16 August 2018, Actualizat 12:00 am

 

Scrisoarea Pastorală de Crăciun a Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor

Taina sfintelor sărbători o descoperim pregătindu-ne sufletul prin credinţă, disciplină şi împlinirea faptei care aduce bucuria şi binele de care este mare nevoie. Ca şi creştini, prin credinţă, înţelegem sensul vieţii, de ce trăim şi pentru ce existăm. Arătarea Mântuitorului nostru în lume devine reală şi nu încetează mereu a se face cunoscut celor care-L caută şi care doresc să-şi redescopere felul lor firesc de a fi.

+ CORNELIU
prin Harul lui Dumnezeu,
Episcop al străvechii Episcopii a Huşilor,
Iubitorului de Hristos cler, vieţuitorilor sfintelor mănăstiri
şi la toţi dreptcredincioşii creştini,

Har, milă, pace, bucurie şi iertare de la Iisus, Mântuitorul lumii, născut astăzi în Betleem pentru mântuirea (salvarea) noastră, iar de la noi arhierească şi părintească binecuvântare!

Cele ce de demult proorocii le prevesteau, drepţii le aşteptau astăzi, prin venirea în această lume a Fiului lui Dumnezeu în Betleemul din provincia Iudeea s-au împlinit.

Omenirea marcată de umbra şi prezenţa păcatului neascultării de Dumnezeu, obosită de povara suferinţelor şi aşteptării, astăzi tresaltă de bucurie împreună cu îngerii cântând: “Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi bună înţelegere” Luca 2,14.

Sfânta zi a Naşterii Domnului, sărbătoarea Crăciunului, ne cheamă pe toţi să o întâmpinăm cu mintea şi inima curate, pentru a înţelege taina iubirii lui Dumnezeu, descoperită nouă prin venirea Fiului Său în lume, spre a o mântui din tirania păcatului, a neascultării şi morţii.

Sfânta Evanghelie ne vesteşte momentul unic al Naşterii Domnului introducându-ne în taina credinţei, care ne înfăţişează prezenţa sfinţilor îngeri, bucuria păstorilor, umilinţa şi devotamentul Sfintei Fecioare Maria, jertfelnicia dreptului Iosif, bucuria magilor, călătoria spre Egipt, pentru a găsi loc de scăpare din pricina urii şi invidiei stăpânilor, ce-şi anticipau sfârşitul domniei şi abuzurilor. Toate acestea s-au întâmplat pentru a retrăi fiecare dintre noi, prin credinţă, taina Crăciunului şi taina propriei noastre vieţi. Cele ale lui Dumnezeu se descoperă nouă pe măsura credinţei din sufletele noastre, aflate mereu în căutarea patriei celei cereşti pierdute, doritoare de viaţă şi nemurire.

În taina ascultării chemării lui Dumnezeu adresate fiecăruia dintre noi, descoperim frumuseţea cea nepieritoare a sfintelor sărbători, când steaua Betleemului străluceşte noaptea întunecată, biruind frigul şi amorţirea sufletelor noastre, obosite în lupta cu răul şi păcatul, tot mai prezente în această lume.

Venirea Mântuitorului Iisus Hristos între noi reprezintă actul suprem de dragoste a lui Dumnezeu faţă de această lume, aflată în “nebunia minţii” Rom.1,22 şi înstrăinare faţă de El. Taina credinţei îşi are începutul în staulul Betleemului, când Cel ce a creat pe om (“toate prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut” Ioan 1,3) coboară dintru înălţimea cerului, căutând să aducă lumii taina mântuirii şi iertării păcatelor.

Sfântul Vasile cel Mare sintetizează taina Naşterii Domnului afirmând: “întruparea şi jertfa Fiului lui Dumnezeu devenit Om are două urmări: în primul rând eliberarea omului de sub stăpânirea diavolului, a păcatului şi morţii şi readucerea lui în legătură cu Dumnezeu, iar în al doilea rând, restabilirea în starea cea dintâi a firii omeneşti bolnave” Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XV, 35 Patrologia greacă 32 col.128 C. Din acest motiv, noi retrăim în fiecare an taina sfintei sărbători a Naşterii Domnului, actualizându-o şi făcându-ne părtaşi prin credinţă la marele eveniment, care a schimbat istoria şi viaţa întregii lumi.

Întruparea Domnului a fost motivată de mântuirea noastră. Ca să refacă omul pervertit de păcat, El ia trup omenesc din Fecioara Maria. Din dragoste faţă de noi a luat asupra Sa toate consecinţele păcatului neascultării de Dumnezeu, a luat firea umană care avea nevoie de sfinţenie şi a primit ceea ce avea lipsă de mântuire. În persoana lui Iisus Hristos, Domnul Cel întrupat, omul a fost rezidit şi născut prin taina Sfântului Botez spre o viaţă nouă, viaţa creştină. Naşterea Domnului redă omenirii puterea de a reveni la starea de dinaintea căderii în păcat. Restaurarea firii omeneşti începe din momentul pătrunderii (coborârii) Cuvântului în Fecioara Maria şi în clipa asumării firii umane prin puterea Duhului Sfânt.

În Iisus Hristos lumea se înnoieşte, împărtăşindu-se de sfinţenie, întreaga creaţie se restaurează de aceea “El vine întru ale Sale” (Ioan 1,11) evenimentul Naşterii Lui este unic, irepetabil şi nemaiauzit, prin firea umană asumată, urmând a reface chipul lui Dumnezeu umbrit de stricăciunea păcatului şi spectrul morţii.

Iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul,

Taina sfintelor sărbători o descoperim pregătindu-ne sufletul prin credinţă, disciplină şi împlinirea faptei care aduce bucuria şi binele de care este mare nevoie. Ca şi creştini, prin credinţă, înţelegem sensul vieţii, de ce trăim şi pentru ce existăm. Arătarea Mântuitorului nostru în lume devine reală şi nu încetează mereu a se face cunoscut celor care-L caută şi care doresc să-şi redescopere felul lor firesc de a fi.

Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că se naşte în Betleem, El pătrunde în inimile şi sufletele noastre dacă-L dorim şi-I cerem: “Vino, Doamne Iisuse!” Apoc. 22,20.

Pentru a-şi găsi loc în viaţa noastră avem datoria de a urma Lui prin credinţă, biruind toate încercările şi greutăţile vieţii noastre. Calea către Biserica Lui cea una, sfântă, în care se descoperă salvarea sufletelor şi mângâierea celor întristaţi şi încercaţi de multe greutăţi, este calea vieţii, la care suntem chemaţi toţi să o urmăm, cultivându-o printr-o viaţă disciplinată, jertfelnică, capabilă de dăruire şi ajutorare a celor din nevoi. Sfintele zile de sărbătoare trebuie să ne dea puterea înţelegerii că viaţa aceasta este o pregătire, aici pe pământ, pentru viaţa de dincolo. Nimeni pe acest pământ nu este veşnic, datoria noastră este aceea de a trăi ca şi cum mâine ar trebui să plecăm de aici.

Atâtea suflete înstrăinate de Dumnezeu, nemângâiate în încercări, pline de opacitate la lumina credinţei, au nevoie de îndrumarea noastră. Astăzi nimeni nu trebuie să uite pe cel bolnav, singur, părăsit, ci să-l viziteze, să-l mângâie, să-l încurajeze şi în numele, cu puterea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos să-i redea starea firească de bucurie netrecătoare în Biserica Lui, care este: “Stâlpul şi temelia adevărului, … cu adevărat mare este taina dreptăţii credinţei, Dumnezeu S-a arătat în trup” 1 Tim. 3, 15-16.

Anul care peste câteva zile îl vom încheia a fost un an rodnic, cu bogate recolte pentru cei ce au trudit lucrând pământul care ne ţine şi ne hrăneşte pe toţi. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru cele primite!

Anul Nou îl aşezăm împreună cu rugăciunea fierbinte, ca Dumnezeu, izvorul vieţii să-L binecuvinteze cu sănătate, ploi timpurii şi târzii, să ne ferească de rău, să ne păstreze în bine şi să ne dea puterea de a birui prin bine, răul prezent pretutindeni!

La trecerea dintre ani şi în prima zi a Noului An, să ne întâlnim în bisericile noastre pentru a afla mângâiere, pentru milă şi ajutor de la Dumnezeu, izvorul vieţii noastre!

O viaţă creştinească este una decentă, cu roada credinţei şi a faptei celei bune care-I urmează. Devenind fiii şi fiicele Bisericii, vom observa cât de uşor multe din greutăţile şi încercările vieţii noastre îşi găsesc soluţia cea mai bună, doar sub ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

În ciuda provocărilor, a ispitelor ce s-au abătut peste noi, prin puterea Mântuitorului Iisus Hristos vom birui.

Purtaţi grijă mare de copiii şi bătrânii noştri, care au mare nevoie de mângâiere şi ajutor! Învăţaţi-i, povăţuiţi-i, sprijiniţi-i, ocrotiţi-i, aplecaţi-vă cu milă la cererile şi dorinţele lor.

În sunetul colindelor noastre sfinte, să redevenim ceea ce odinioară eram, trăind şi dăruind toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu. Cu frumuseţea cea nepieritoare a colindelor am mângâiat copilăria noastră, prin ele am descoperit taina credinţei şi puterea binelui. Astfel, un mare poet român ne glăsuieşte, învăţându-ne:

Cum S-a născut Iisus în fân
În ieslea-I cea săracă
Iar boii peste El suflau
Căldură ca să-I facă
Apoi voioşi, I-am mulţumit
Cu toţii-ntr-o gândire
Că ne-a făcut pe noi părtaşi
La mare-I mântuire!

La această mântuire suntem chemaţi toţi, prin credinţă roditoare în fapta bună, către tot semenul nostru.

Al vostru mereu doritor de bine şi către Domnul vieţii pururea rugător,

+ CORNELIU
EPISCOPUL HUŞILOR

Lăsați un comentariu