Joi, la Casa de Cultură din Vaslui a avut loc, de la ora 15:00, lansarea CD-ului „Sfânta Liturghie arhierească a Sfântului Ioan Gură de Aur” şi a CD-ului „Colinde vechi la timpuri noi”. Cele două discuri ale Corului „Dignus est” al preoţilor din Eparhia Huşilor au apărut cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Evenimentul va avea loc cu prilejul Concertului de colinde al Episcopiei Huşilor.
„Muzica este o artă divină care înalţă sufletul şi în acelaşi timp dă putere omului, celui care o ascultă sau celui care o interpretează, de a avea o viaţă armonioasă şi în acelaşi timp o viaţă disciplinată. A interpreta o bucată muzicală presupune efort, cu atât mai mult a interpreta un psalm sau un cântec care înalţă sufletul în bisericile noastre. De aceea, este firesc ca o episcopie sau un protopopiat să aibă un cor al preoţilor, pentru că marea majoritate a preoţilor care au absolvit un seminar teologic sau o facultate de teologie, au cunoştinţe muzicale temeinice. Întotdeauna repetiţia face pe magistru şi este necesar ca performanţele să se realizeze doar printr-o muncă asiduă. În acest sens, în Episcopia Huşilor, au luat fiinţă corul Protopopiatului Vaslui şi corul Protopopiatului Bârlad. Fostul cor al Protopopiatului Vaslui a devenit corul oficial al Episcopiei Huşilor, pe care l-am intitulat ”Dignus Est” (Vrednic Este). În fiecare săptămână, preoţii îşi sacrifică din timp câte trei ore pentru repetiţii şi pentru a interpreta cele mai frumoase cântări şi cele mai cunoscute colinde, care nu trebuie să dispară din tezaurul nostru muzical şi liturgic„, a declarat PS Corneliu.