Marti 16 Aprilie 2024, Actualizat acum 106 zile 12:00 am

 

Vesti bune pentru locuitorii din Negreşti! Autorităţile au găsit o alternativă pentru spitalul închis de Ministerul Sănătăţii

Un spital din Negreşti, care a funcţionat doar trei luni după ce a fost modernizat cu bani de la Banca Mondială, este în continuare sub sigiliu, dar autorităţile locale au găsit o metodă pentru acordarea asistenţei medicale fără ca bolnavii să fie nevoiţi să facă câte 40 de kilometri până la Vaslui. Este vorba despre un spital deschis printr-un parteneriat public-privat, care permite tratarea celor câteva mii de pacienţi.

Spitalul privat funcţionează într-un corp de clădire a Spitalului din Negreşti, dezafectat în urmă cu 11 ani.

Construcţia a fost concesionată de Primărie, iar de miercuri aici funcţionează un spital care deocamdată permite doar internări de zi. Unitatea medicală dispune de 20 de paturi pentru pediatrie, chirurgie şi obstetrică ginecologie. De asemenea există o sală de operaţii unde se pot face intervenţii orice fel de intervenţii sub anestezie locală.

 

La numai 100 de metri se află clădirea nouă a spitalului închisă în 2011. Construcţia a costat peste un milion de euro, iar dotarea cu aparatură modernă alte câteva sute de mii.

După obţinerea unei sentinţe favorabile, aici ar urma să se deschidă o sectie exterioară a Spitalului de Urgenţă Vaslui.

Lăsați un comentariu