Luni 15 Octombrie 2018, Actualizat acum 287 zile 12:00 am

 

Poliţiştii de la Transporturi, alături de copiii de clasa I în săptămâna „Şcoala altfel”

Săptămâna 7-11 aprilie a.c. este dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul campaniei ,,Şcoala Altfel, – Să ştii mai multe, Să fii mai bun!”.

Scopul acestei campanii este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevilor şi cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor preşcolari/elevilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale.

Acest program este un context potrivit pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter preventiv, adresate elevilor celor patru cicluri de învăţământ, respectiv preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

Astfel, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Vaslui au primit ieri vizita elevilor de clasa I de la  Școala 6 „Mihai Eminescu” Vaslui. Polițiștii le-au prezentat aspectele legate de activitatea Poliției Transporturi, precum și obiectivele urmărite în cadrul acțiunilor de patrulare în staţiile de cale ferată, pe trenurile de călători, activități desfășurate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor care afectează patrimoniul companiilor feroviare şi persoanelor ce beneficiază de serviciile acestora.

Copii au putut discuta și cu impegatul de mișcare de serviciu și șeful stației C.F.R. Vaslui și au putut observa modul în care aceștia își desfășoară activitatea.

Elevii au primit bilete de călătorie și au circulat pe ruta Vaslui – Bălteni și retur, alături de polițiști și personalul C.F.R. Vaslui. Pe parcursul călătoriei au primit recomandări cu privire la urcarea și coborârea din trenurile de călători, la protejarea bunurilor personale și la achiziționarea legitimațiilor de călătorie, pentru ca orice astfel de călătorie cu trenul să se desfășoare în siguranță.

Lăsați un comentariu