Marti 21 Noiembrie 2017, Actualizat acum 324 zile 12:00 am

 

Mama şi fiică, admise în acelaşi timp la Facultatea de Medicină

mama si fiicaO vasluiancă în vârstă de 44 ani a fost admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica ei, Bianca, ambele cu medii de peste 9.00.

La aproape 45 de ani, vasluianca Irina Corozel oferă o lecţie despre ambiţie, curaj şi devotament. După 26 de ani de la absolvirea liceului, Irina a susţinut în această vară admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica sa, care a terminat liceul în luna iunie, potrivit Adevarul.

Irina a reuşit să se mobilizeze, dar şi să o încurajeze pe fiica sa, care studiase în Franţa, iar în ultimul an de liceu a avut de recuperate multă materie şcolară, şi să fie admisă la buget, printre primii 20 de candidaţi, cu media 9.48. Bianca a fost admisă tot pe un loc la buget, cu media 9.10, astfel că din octombrie va fi colegă de facultate alături de mama sa.

Irina Corozel a reuşit să intre la Medicină, fără meditaţii, studiind de una singură.

Fost asistent medical, vreme de 15 ani, Irina a lucrat în două dintre cele mai dure specializări: terapie intensivă şi medicină legală. Pe lângă studiul intens, consideră că şi experienţa profesională a ajutat-o la admitere.

 

Lăsați un comentariu