Doi indivizi din localitatea vasluiană Epureni au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au comis mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale în cursul lunii februarie.
Un bărbat din municipiul Bârlad a apelat la Numărul Unic de Urgență 112 întrucât a observat două persoane necunoscute care încercau să forțeze sistemul de închidere de la o societate comercială din municipiul Bârlad, de pe strada Republicii. La fața locului s-au deplasat jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, care au depistat doi tineri: Costel N., de 26 ani, din comuna Coroiești și Cosmin V., de 29 ani, din Epureni.
Efectuând cercetarea la fața locului, polițiștii au constatat că geamul de la magazin era spart, iar ușa de acces prezenta urme de forțare în zona sistemelor de asigurare, însă cei doi nu reușiseră să pătrundă în imobil. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au constatat că în aceeași seară, cei doi bărbați au pătruns prin forțarea ferestrei într-un apartament nelocuit, de pe aceeași stradă. Au sustras mai multe bunuri, pe care le-au abandonat înainte de a fi depistați de către jandarmi.
Cei doi sunt bănuiți de poliţişti de comiterea a încă două infracțiuni de furt calificat (din locuință și din societate), precum și a două tentative la infracțiunea de furt calificat (din societăți comerciale). Poliţiştii au recuperat majoritatea bunurilor sustrase de către aceștia şi le-au predat persoanelor vătămate.
„Cei doi bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță de către polițiști, iar în ziua de 02.03.2015 au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Instanța a admis propunerea parchetului și a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat și a trei tentative la infracțiunea de furt calificat, pe o perioadă de 30 zile”, se arată într-un comunicat al IJP Vaslui.