Peste 100 de lifturi din cartierele vasluiene pun în pericol viaţa locatarilor.
Niciunul nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare, sunt vechi, se blochează între etaje şi, în plus, dacă se urcă mai mult de trei oameni în ele nu mai pornesc pentru că sunt proiectate să care doar câte 600 de kilograme. Tocmai de aceea mai mulţi locatari s-au plâns reprezentanţilor firmei care se ocupă de revizia lor. În plus, de reparaţia lor nici nu încape vorba întrucât oamenii nu au bani să le plătească, iar reviziile care se fac sunt mai mult superficiale.