Zeci de localităţi din judeţul Vaslui au rămas fără curent electric, luni seară, după ce o furtună puternică a afectat reţelele de alimentare cu energie electrică. 94 de localităţi sunt pe întuneric.
„Trei linii electrice aeriene sunt nealimentate cu energie electrică, ceea ce a dus la întreruperea curentului în 51 de localităţi în zona Bârlad – Puieşti, 37 în zona Bleşca şi şase în zona Pungeşti. Chiar dacă este noapte, echipele de intervenţie ale E.ON Moldova se află în teren astfel încât reluarea energiei electrice să se facă în cel mai scurt timp posibil„, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.
Mai mult decât atât, acoperişurile mai multor case au fost avariate, reţele de electricitate şi telecomunicaţii distruse, iar DN 2 F Vaslui – Bacău a fost blocat aproximativ o jumătate de oră din cauza copacilor căzuţi pe şosea.