Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Liderii de la Pungeşti băgaţi în dubă de jandarmi

Rând pe rând, începând cu ora 11.30, din sediul IPJ au început să iasă liderii taberei de rezistenţă de la Pungeşti, reţinuţi în mod abuziv de Jandarmi şi duşi la audieri la Poliţia judeţeană. Ticu Pâslaru a spus că protestele nu se vor opri aici, deşi oamenii au fost bătuţi şi intimidaţi de acţiunile Jandarmeriei.

 “Au agresat-o pe Zâna Domintean, avea un steag în jurul gâtului şi au ţinut-o cu forţa, iar săraca s-a zbătut şi a lovit cu piciorul geamul la dubă. Nu a avut nicio şansă, s-a apărat. Suntem acuzaţi de blocarea drumului judeţean şi mi s-a spus că mi-au făcut două dosare, pentru 16 octombrie şi pentru astăzi. Au venit cam 1000 de jandarmi, au tăbărât pe noi, ne-au lovit, ne-au bruscat, nu am avut nicio şansă. Jandarmii au fost foarte violenţi, nu s-au comportat niciodată aşa împotriva poporului român, să lovească femei cu icoane în mână şi bătrâni. Nu ne oprim, continuăm protestele, până ce Parlamentul va da o lege pentru a interzice explorarea gazelor de şist”, a spus Pâslaru.

Sora unuia dintre liderii taberei, Marius Ignat, a spus că mama sa a ajuns la dispensar în stare de şoc, după ce a discutat cu fiul în timp ce era bătut de jandarmi şi urcat cu forţa în dubă.

Mama mea vorbea cu Marius şi l-a auzit strigând: “Mamă, ne bat ăştia de ne rup. Ne rup cu bătaia”. L-a auzit când striga la un jandarm să nu mai lovească o bătrână, după care a spus că jandarmii au tăbărât pe el şi l-au urcat cu forţa în dubă”, a spus sora lui Ignat.

Acesta a ieşit din sediul IPJ în jurul orei 12.45 şi a spus că protestele vor continua, mai ales că mii de oameni vor veni la Pungeşti, să protesteze. Cinci, jandarmii s-au arătat grijulii cu cei ridicaţi de la Pungeşti şi au spus că le pun la dispoziţie o maşină, cu care să facă deplasarea până în sat, să-şi ia lucrurile. La ora 13.00, în jur de 10 protestatari ridicaţi cu forţa de jandarmi au plecat cu o dubă a IPJ spre Pungeşti, acolo unde spun că vor programa o conferinţă de presă.

Lăsați un comentariu