Compania Chevron a obţinut, miercuri, un nou acord de mediu explorarea gazelor de şist la Puieşti. Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui a emis documentul, permiţând firmei americane să deţină al patrulea perimetru pentru extragerea gazelor de şist.
Autorităţile de mediu susţin că proiectul Chevron, care prevede amenajarea şantierului şi forajul în zonă, nu a fost contestat.
Compania Chevron a depus solicitarea pentru obţinerea acordului de mediu la Puieşti în toamna anului trecut, iar pe 20 decembrie a avut loc şi dezbaterea publică pe marginea proiectului, şedinţă care s-a desfăşurat, pe o perioadă de două ore, printre huiduieli şi fluierături ale localnicilor şi activiştilor de mediu.
Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.
Societatea Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea – Pungeşti, Păltiniş – Băceşti şi Popeni – Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie montată sonda de explorare de la Siliştea – Pungeşti.