Doi copii, ambii în vârstă de 2 ani, din Vaslui au ajuns în atenţia medicilor după ce existau suspiciuni că ar avea gripă.
Medicii vasluieni au trimis analize la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, care au confirmat că micuţii au gripă.
Unul dintre copiii diagnosticaţi este din comuna Micleşti, iar celălalt din Dragomireşti.
Şi numărul afecţiunilor medicale specifice acestei perioade, cum ar fi virozele respiratorii, este în creştere. La ultima raportare a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui s-au înregistrat 913 cazuri de viroze, cei mai afectaţi fiind copiii cu vârstele cuprinse între 5 şi 14 ani. Au mai fost înrgistrate şi aproape 400 de cazuri de pneumonii, din care 70 în rândul copiilor.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită, în judeţul Vaslui s-a imunizat 22.875 de persoane.