Peste 200 de învăţători din Vaslui au câştigat procesele intentate Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi Inspectoratului Şcolar pentru neplata orelor de sport făcute în anul şcolar trecut, instanţa obligând şcolile să le achite cadrelor didactice echivalentul unui salariu lunar, anunţă Mediafax.
În urma sentinţelor date de Tribunalul Vaslui, cele 30 de şcoli vasluiene vizate au de achitat cadrelor didactice de ciclu primar echivalentul a 72 de ore efectuate şi neplătite pe parcursul unui an şcolar.
„Cei peste 200 de învăţători pe care sindicatul i-a reprezentat în instanţă au de încasat echivalentul unui salariu lunar, ceea ce înseamnă vreo 700 de lei. Practic, este vorba de acele ore de educaţie fizică incluse de Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar în norma didactică a învăţătorilor, care însă nu au fost şi plătite”,a declarat preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ Vaslui, Sorin Ţiplea.
Sindicatele vasluiene din învăţământ susţin că vor intenta şi alte procese pe aceeaşi speţă Ministerului Educaţiei şi ISJ Vaslui, în care reclamanţi vor fi învăţătorii şcolilor din zona municipiilor Bârlad şi Huşi.