Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Vasluieni acuzaţi de furt de gaze naturale

Mai multe societăţi comerciale din Huşi, judeţul Vaslui, dar şi abonaţi casnici sunt acuzaţi de furt de gaze naturale.
SC Gaz Est SA, operatorul de gaze naturale din Vaslui, a sesizat Poliţia că s-au constatat modificări ale contoarelor care măsoară consumul de gaze naturale.

Reprezentanţii societăţii respective au efectuat verificări la mai mulţi abonaţi din municipiul Huşi, ocazie cu care au constatat modificări la contoare. Astfel, în respectivele dispozitive erau create în mod artizanal orificii în interior, ceea ce duce la contorizare parţială a consumului. Şase societăţi comerciale şi trei persoane fizice au fost depistate în această situaţie. Contoarele au fost ridicate de poliţişti pentru cercetări, în cauză fiind întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cei care au făcut aceste ilegalităţi riscă să stea până la 18 ani după gratii.

Lăsați un comentariu