Cei 1400 de asistenţi maternali din judeţul Vaslui care au grijă de copiii abandonaţi de familii nu îşi primesc de ani de zile salariile la timp de la Consiliul Judeţean, şi culmea este că în acest an bugetul alocat este chiar mai mic decât cel de anul trecut şi nu acoperă nici măcar 30% din cât ar fi nevoie. Alocaţia de hrană este de 36,5 lei pe lună, iar indemnizaţia pentru echipament, acordată anual, este cuprinsă între 366 şi 844 de lei.
Asistenţii maternali nu şi-au primit salariile întregi şi nici măcar indemnizaţiile pentru hrană şi îmbrăcăminte. În acest moment, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui are 4 luni restanţă la norma de hrană şi 6 luni la banii de echipamente. Mulţi dintre asistenţi se gândesc deja să renunţe la copii, iar anul trecut zeci de persoane au făcut-o deja.
”Din păcate, alte soluţii nu avem. Ştiu că lumea este nemulţumită, dar aceştia sunt banii. Singura veste bună este pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, care au mai primit o parte din restanţe“, a declarat Vasile Mihalachi, vicepreşedintele CJ Vaslui.
În judeţul Vaslui sunt 1.400 de asistenţi maternali care au în grijă 1.600 de copii.