Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bărbat de 75 de ani suspectat că l-ar fi ucis pe şeful Inspecţiei Fiscale Bârlad

Principalul suspect în cazul uciderii şefului Inspecţiei Fiscale Bârlad este un bărbat de 75 de ani. Poliţiştii au reuşit să îl prindă şi să îl aresteze după o lună şi jumătate de căutări. El a declarat că l-a înjunghiat pe Iulian Avasilinei în legitimă apărare.

Potrivit anchetatorilor, Neculai Ifrim, în vârstă de 75 de ani, din municipiul Bârlad, este recidivist.

El se afla în faţa blocului în care locuia şeful Inspecţiei Fiscale Bârlad cu scopul de a tăia cu un cuţit verdeţuri pe care să le folosească la prepararea unei ciorbe, însă la un moment dat, un câine care se afla într-un spaţiu îngrădit din faţa blocului a început să latre, fapt ce l-a determinat pe Iulian Avasilinei să iasă pe balcon să vadă ce se întâmplă. Întrebat de ce taie acele verdeţuri, bărbatul de 75 de ani i-a arătat un semn obscen şefului Inspecţiei Fiscale, ceea ce l-a enervat la culme pe acesta şi a coborât şi a început să îl lovească pe Neculai Ifrim. Pentru a scăpa din mâinile şefului de la Inspecţia Fiscală, a scos cuţitul din buzunar şi l-a înjunghiat în piept, iar apoi a fugit.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au dispus arestarea lui Neculai Ifrim.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Magistraţii au redus pedeapsa ucigaşului şefului Inspecţiei Fiscale Bârlad | VasluiNews.ro

Lăsați un comentariu