Un taximetrist, în vârstă de 32 de ani, din localitatea vasluiană Muntenii de Jos a fost arestat preventiv, miercuri, pentru trafic de minore, proxenetism şi trafic de persoane.
Lucian Doboşariu a cunoscut două tinere, care apelau la serviciile sale de taximetrist şi astfel bărbatul s-a gândit că ar face bani buni dacă le-ar scoate la produs printre colegii săi de muncă. Partidele de sex aveau loc în maşini, sau chiar în apartamentele clienţilor.
În decembrie 2012, însă, taximetristul s-a gândit că ar putea scoate şi mai mulţi bani aşa că a trimis fetele, printre care şi o minoră, la produs în Germania, El a realizat acolo o şedinţă foto la un sex-shop cu cele două tinere, în ipostaze cât mai atrăgătoare, după care le-a ales câte un „nume de scenă“ (n.r.-unul din ele Susanne) şi le-a făcut conturi pe site-urile specializate, de unde erau selectate de clienţi. Erau cazate într-un bordel, fiecare având o cameră cu plăcuţă de identificare. În momentul în care clienţii soseau la camerele prostituatelor, tarifele erau stabilite şi încasate de Lucian Doboşariu. O fată a reuşit să fugă şi s-a dus glonţ la poliţie. Acum, taximetristul se află după gratii, iar fetele îi cer daune de 13.000 de euro fiecare.