Băutura i-a luat minţile unui bărbat de 35 de ani din localitatea vasluiană Şuletea. El a fost arestat preventiv după ce şi-a ucis fratele la sfârşitul lunii septembrie. Gheorghiţă Guzganu a băut împreună cu fratele său, Vasile Guzganu, de 37 de ani, în casa părintească. De la băutură, acesta şi-a adus aminte că fratele său îi datorează 300 de lei pe care i i-ar fi furat din buzunar, aşa că s-au luat la ceartă şi chiar la bătaie. După ce l-a lovit cu pumnii, picioarele şi chiar o scândură de la un dulap Gheorghiţă a luat un levier şi şi-a lovit fratele direct în cap. Victima a fost dusă la Spitalul Judeţean Vaslui, apoi a fost transferată la Iaşi, însă pe 6 octombrie murit. Gheorghiţă Guzganu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii criminalişti, iar joi a fost prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este cercetat pentru omor calificat şi riscă până la 25 de ani de închisoare.