Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Patru ani de SMURD în judeţul Vaslui

Marţi, 6 noiembrie, se împlinesc patru ani de la primul apel primit pentru echipajele S.M.U.R.D. în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui. În prezent, sunt operaţionale nu mai puţin de şapte ambulanţe, dintre care una de ultimă generaţie, de tip C1. Dacă la inaugurarea acestui serviciu, în 2009, cele două echipaje de prim ajutor de la acea vreme aveau doar 371 intervenţii, doar în acest an, numărul solicităriloe la care au intervenit ambulanţele SMURD a crescut la peste 6300.

S.M.U.R.D. Vaslui a început, acum patru ani, cu două echipaje de prim ajutor, câte una la Detaşamentele Vaslui şi Bârlad, astăzi inspectoratul având cinci echipaje care sunt permanent pregătite să intervină. ~n luna februarie 2011 a fost operaţionalizat echipajul de prim ajutor de la Secţia de pompieri Huşi, un an mai târziu a devenit operaţional echipajul de prim ajutor de la Garda II Negreşti, iar în luna octombrie a acestui an s-a operaţionalizat echipajul de terapie intensivă mobilă de pe ambulanţa tip C1.

În prezent, în dotarea inspectoratului există un număr de şapte ambulanţe, dintre care una de tip C1 şi şase de tip B2, dintre care două în rezervă. Ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă „C1” este singura de acest tip la nivelul judeţului Vaslui şi a intrat în dotarea inspectoratului la sfârşitul anului trecut prin intermediul Programului Operaţional Regional, cu sprijinul Asociaţiei Intercomunitare Euronest şi al Consiliului Judeţean Vaslui, program care a asigurat înnoirea parcului auto al unităţii în procent de peste 50%. Această ambulanţa este dotată cu medicaţie şi aparatură pentru terapie intensivă de ultimă generaţie, iar echipajul este format din medic specialist în medicina de urgenţă şi asistent medical din cadrul U.P.U.- S.M.U.R.D. al Spitalului Judeţean Vaslui şi doi paramedici de la I.S.U. Vaslui, unul dintre aceştia fiind şi conducător auto. S.M.U.R.D. Vaslui îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea medicală a Unităţii de Primiri Urgenţe (U.P.U. – S.M.U.R.D.) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar dispecerizarea şi coordonarea urgenţelor la care răspund echipajele S.M.U.R.D. sunt asigurate prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi dispeceratul comun I.S.U.- S.A.J.

Statistica arată că, de la înfiinţarea S.M.U.R.D. Vaslui, în noiembrie 2009 şi până în prezent, echipajele au salvat zeci de mii de adulţi şi copii. Dacă în 2009, de la inaugurare până la sfârşitul anului cele două echipaje de prim ajutor au avut 371 de intervenţii, numărul acestora a crescut de la an la an. Numărul mare de intervenţii situează S.M.U.R.D. Vaslui în primele cinci locuri la nivel naţional raportat la numărul total de intervenţii şi în primele trei locuri raportat la numărul de intervenţii pe ambulanţă.

 

Lăsați un comentariu