Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Mirele a lăsat baltă nuntaşii! În ziua nunţii a venit la protest!

Un  tânăr bârlădean, Adrian Tăşchină, care protestează împotriva gazelor de şist şi a companiei Chevron de peste două luni de zile, în faţa Primăriei din localitate, nu a putut sta departe de protest  nici măcar în ziua nunţii!

Sâmbătă, pe 9 noiembrie, când avea loc nunta sa, el s-a prezentat la protest, de la 18.00 – la 19.00, nedorind să-şi lase colegii singuri şi nici să rateze o zi de protest! Aşa că el a venit îmbrăcat frumos, cu floarea de mire în piept şi s-a aşezat în rând cu ceilalţi protestatari, cu o icoană în mână.

Am promis că vin aici în fiecare zi, până când va pleca Chevron din judeţul nostru şi din România. Eu mă ţin de orice promisiune solemnă pe care o fac şi cred că Dumnezeu mi-a dat această calitate. Sunt om de cuvânt şi nu puteam să las pe ceilalţi singuri. Soţia mea mă înţelege, ştie că lupt pentru ca să aibă copiii noştri un viitor bun şi o ţară curată. Spre deosebire de clasa politică – începând cu primarul Constantinescu şi deputatul Solomon şi cu preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, care ne-au minţit cu o nonşalanţă ieşită din tipare, jurând pe Biblie şi luând în derâdere Cartea Sfântă şi numele lui Dumnezeu – eu am un ţel şi un cuvânt de respectat. Aşa că am venit să protestez, aşa cum am promis”, a spus Adrian Tăşchină.

 

Lăsați un comentariu