Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Accident la Vaslui! Un autobuz s-a izbit de o ambulanţă

Accident, sâmbătă seară, în municipiul Vaslui, la intersecţia străzilor Anton Pann cu Ştefan cel Mare.
Un autobuz al societăţii locale de transport călători intrat într-o ambulanţă care transporta un pacient, preluat de la Spitalul din Huşi în stare gravă, la un spital din Iaşi.

Evenimentul rutier a avut loc în momentul în care şoferul autobuzului a încercat să vireze la stânga, fără să se asigure că în acel moment este depăşit de maşina de ambulanţă, care avea semnalele luminoase în funcţiune. Ambulanţa a fost lovită în partea din spate de autobuz.

Din fericire nu au existat victime, ci pagube materiale.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest de către poliţişti, rezultatul fiind negativ pentru ambii conducători auto. Ulterior, s-a permis continuarea cursei de către şoferul ambulanţei din cauza urgenţei, urmând ca cei doi conducători auto să se prezinte mâine (n.r.- duminică) la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Vaslui pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

 

Lăsați un comentariu