Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Un consilier judeţean şi-a dat demisia

Vineri , în şedinţa ordinară CJ a fost anunţată demisia din demnitatea de consilier judeţean a democrat-liberalului Ionuţ Rebegea, în locul său urmând a fi numit huşeanul Florin Panainte. Deja, după alegerile locale din iunie anul trecut, este a cincea schimbare de componenţă a Consiliului Judeţean, în cele mai multe cazuri fiind vorba de demisii ale consilierilor aleşi iniţial, dat fiind că au fost numiţi sau au câştigat concursuri pe diverse posturi de conducere în instituţii descentralizate sau în administraţia publică. Huşeanul Panainte, care a mai fost, pentru scurt timp consilier judeţean, a lipsit de la şedinţa de învestire, fiind plecat din judeţ, astfel că va fi validat la următoarea şedinţă a CJ Vaslui, în luna decembrie.

PDL-istul Ionuţ Rebegea, până de curând preşedinte al Tineretului Democrat-Liberal vasluian, a renunţat la politică, inclusiv la demnitatea de consilier judeţean, demisie anunţată în cadrul şedinţei ordinare de ieri a CJ Vaslui. Rebegea, care a avut o participare activă la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut pentru PDL, a făcut acest pas, după ce, recent, a câştigat postul de inspector al Direcţiei Antifraudă Vaslui, renunţând astfel, cel puţin momentan, la o carieră politică pentru una profesională. În locul lui, consilierii judeţeni l-au validat pe fostul, până mai ieri, coleg de partid al lui Rebegea, Florin Panainte. Huşeanul, în vârstă de 36 ani, fost liberal, înainte de a trece la democraţi, a mai fost, pentru o scurtă perioadă, până în iulie 2009, consilier judeţean, mandatul său fiind invalidat printr-o decizie a instanţei.

 

Lăsați un comentariu