Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Cum au rămas zeci de familii din Vaslui fără apă din cauza vecinilor

Zeci de familii dintr-un bloc din Vaslui au rămas fără apă la robinete. Furnizorul a sistat livrarea din cauza rău-platnicilor, potrivit România Tv.  Oamenii sunt revoltaţi şi spun că se descurcă foarte greu. Ei sunt nevoiţi să care apă în apartamente cu bidoanele şi fac baie la lighean.
Vasluienii sunt supăraţi, pentru că, deşi au făcut eforturi ca să-şi achite facturile, sunt nevoiţi să stea fără apă din cauza rău-platnicilor. „Nu avem apă. Nu avem nicio datorie. Suntem cu plata la zi„, au declarat câteva locatare.

Furnizorul a spus că a bătut la uşile datornicilor pentru a le eşalona datoriile, dar aceştia nu au deschis. Astfel, societatea a decis sistarea apei la toţi locatarii. „Sunt 104 apartamente, din aceştia sunt 17 debitori cu datorii mari, 4 din ei depăşind 4.000 de lei, pe fiecare apartament„, a declarat purtătorul de cuvânt al Aquavas, Vasile Luca.

Dacă nu vor fi achitate datoriile, locatarii blocului vor fi nevoţi să care în continuare apă cu bidoanele.

Lăsați un comentariu