Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un vasluian a accidentat o femeie şi un copil , apoi a dat bir cu fugitii

Accident de circulaţie, sâmbătă, pe raza localității Protopopești, comuna Tăcuta.

Gheorghiță V., de 51 ani, domiciliat în comuna Tăcuta, conducea un autovehicul pe un drum comunal din localitatea Protopopești, iar la trecerea pe lângă un alt autovehicul care circula din sens opus, a accidentat o femeie, în vârstă de 71

ani și o minoră, de 8 ani, care se deplasau pe partea dreaptă a drumului, având în vedere sensul de deplasare al autovehiculului.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde au fost diagnosticate „fractură picior drept”, respectiv „plagă contuză genunchi drept”.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp de polițiști. La testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul a fost negativ.

“În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea politiei care efectuează cercetarea locului faptei”, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Lăsați un comentariu