Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

FOTO! Accident cumplit! Două persoane au murit, iar patru sunt în stare gravă

Accident teribil, duminică seara, între localităţile vasluiene Grăjdeni şi Fruntişeni. Doi tineri (de 18, respectiv 22 de ani) au murit, iar alţi patru au fost grav răniţi. Aceştia se aflau într-un autovehicul marca Mercedes Vito. La un moment dat, într-o curbă uşoară la stânga, şoferul, în vârstă de 29 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, astfel că maşina a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Evenimentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 de către unul dintre supravieţuitori. Conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a pus în genunchi în faţa poliţiştilor implorându-i să-i dea cea mai aspră pedeapsă pentru ceea ce a făcut.

Potrivit poliţiştilor rutieri, un autovehicul Mercedes Vito (cu direcţia de deplasare Grăjdeni spre Fruntişeni) a părăsit partea carosabilă într-o curbă uşoară la stânga şi a intrat cu violenţă într-un cap de pod.

Patru dintre persoanele aflate în maşină au fost aruncate pe câmp, iar alte două au rămas încarcerate între fiarele contorsionate. La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe, un echipaj de descarcerare şi poliţişti rutieri.

Cadrele medicale au constatat decesul a doi tineri, de 18, respectiv, 22 de ani, şi au transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad pe ceilalţi patru care au supravieţuit teribilului accident.

 

 

Şoferul autovehicului, Sebastian Mocanu, în vârstă de 29 de ani, a fost testat de poliţiştii rutieri cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a pus în genunchi în faţa oamenilor legii implorându-i să-i dea cea mai aspră pedeapsă pentru ce a făcut.

„I-am omorât! Merit cea mai aspră pedeapsă pentru ce am făcut! Sunt un nenorocit! Vă rog, vreau să am parte de cea mai grea pedeapsă…”, a spus şoferul.

Reacţia rudelor tinerilor decedaţi nu poate fi descrisă în cuvinte. De furie, tatăl unui tânăr şi-a aruncat bicicleta în maşina avariată şi a fost oprit cu greu să nu plece pe jos către Bârlad, pentru a-i cere socoteală şoferului.

Accidentul a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 de către unul dintre pasageri. în autovehicul se afla şoferul, în vârstă de 29 de ani şi cinci pasageri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, de sex masculin, toţi din localitatea Fruntişeni. într-o curbă uşoară la stânga, autovehiculul a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă (a direcţiei de mers). Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat„, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui.

Acul vitezometrului a rămas blocat la 85 de kilometri pe oră.

 

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Accident cumplit la Vaslui! Două pesoane au murit, iar patru sunt în stare gravă | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu