Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Sute de familii din judeţul Vaslui vor sta pe întuneric de sărbători

Sute de familii din Huşi, judeţul Vaslui, sunt nevoite să stea pe întuneric de sărbători. Şi asta pentru că deşi au case noi, acestea nu au posibilitatea să se branşeze la reţeaua de energie electrică. Oamenii au primit gratuit teren de la Primărie, şi-au ridicat locuinţe, dar costurile pentru a se branşa la reţea sunt prea mare. Potrivit primarului Ioan Ciupilan, este nevoie de 2.500 de branşamente pentru locuinţele care au fost date tinerilor cu vârste sub 35 de ani.

Prin reinventarierea programului cu Rom-lux, modificând nişte date dintr-o parte în alta, am reuşit, deocamdată, să rezolvăm iluminatul stradal”, a declarat Ioan Ciupilan, primar al municipiului Huşi.

Din bugetul Consiliului Local s-ar putea suporta 50% din costurile unei astfel de investiţii. Întreaga investiţie costă 1.400.000 de lei, iar primăria nu are aceşti bani.

Lăsați un comentariu