Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Au supravieţuit după ce maşina în care se aflau a fost făcută bucăţi!

Acum o lună de zile un accident spectaculos accident rutier s-a produs în oraşul Bârlad. Doi tineri, Constantin Vânătoru (20 de ani)  şi Alexandru Nedelcu (18 ani) au ajuns într-o stare extrem de gravă la spital şi nimeni nu le dădea nicio şansă de supravieţuire. În preajma sărbătorilor vin veşti bune pentru rudele şi pretenii acestora. Starea de sănătate a celor două victime s-a îmbunătăţit. Constantin Vânătoru, în vârstă de 20 de ani, pasagerul din partea dreaptă faţă, a fost externat din spital în urmă cu câteva zile. Urmează o perioadă grea, de recuperare, dar e bucuros că a scăpat cu viaţă. Şi starea de sănătate a lui Alexandru Nedelcu, în vârstă de 18 ani, şoferul BMW-ului, este ceva mai bună. El este în continuare internat în spital, fiind necesare alte intervenţii chirurgicale.

Numai Bunul Dumnezeu a vrut aşa. Băiatul meu a revenit acasă. Este mult mai bine dar urmează o perioadă de recuperare. Vă daţi seama, nu e uşor să depăşească acest moment. Să sperăm că se va face bine pe deplin. Doar Dumnezeu ştie…”, a declarat tatăl lui Constantin Vânătoru.

În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Nedelcu, acesta şi-a revenit mult mai greu. Potrivit apropiaţilor familiei, acesta a început să vorbească şi să se mişte. Va mai rămâne în spital pentru o vreme, fiind necesare alte intervenţii chirurgicale. Cei doi tineri au scăpat ca prin minune în urma unui accident extreme de violent, petrecut în noaptea de 23 spre 24 noiembrie a.c., în Bârlad. Autoturismul BMW în care se aflau s-a dezmembrat după ce a pătruns pe trotuar cu cel puţin 150 de km la oră, lovind pe rând, un panou publicitar, stâlpul pe care era montat semaforul de la trecerea de pietoni, un copac pe care l-a scos din rădăcină şi un stâlp de iluminat public.

Lăsați un comentariu