Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Anul Nou

Întotdeauna, Anul Nou este asociat cu un nou drum, cu o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii umanităţi.

De aceea, cele mai importante tradiţii şi obiceiuri, legate de noaptea dintre ani şi de ziua Anului Nou ne îndeamnă cum să păşim cu dreptul în acest răstimp. În timp, în ţara noastră, la cumpăna dintre ani, atât în mediul urban, cât şi la sate, asistăm la un alai al celor mai îndrăgite tradiţii şi obiceiuri româneşti. În ajunul Anului Nou, datinile şi obiceiurile de iarnă evoluează la scenă deschisă în fiecare comunitate.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

Practicarea acestor obiceiuri, chiar din ziua de 31 decembrie, nu este întâmplătoare. În gândirea populară, ultima zi a anului simbolizează data renaşterii ordinii cosmice. Evocarea acestor datini este un spectacol la care participă cetele de urători. În acest răstimp, „mascaţii”, acei colindători care însoţesc Pluguşorul pe data de 31 decembrie : „Capra” şi „Sorcova” în Ziua de Anul Nou, sunt aşteptaţi cu mare bucurie de gazde, pregătite să-i cinstească şi să le mulţumească pentru urări.

În această zi este prăznuit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

Tradiţiile în ziua de Anul Nou

Unele tradiţii şi obiceiuri care se continuă şi în prima zi a Anului care se înnoieşte au puterea să atragă sporul, belşugul, sănătatea şi voia bună în casa gospodarului care primeşte ceata de colindători. Incantaţia magică, textul specific fiecărei datini, se transmit din generaţie în generaţie şi are un scop precis: să îndepărteze forţele malefice din viaţa celor care sunt colindaţi.

Costumaţia cetelor de colindători este inspirată din creaţia populară, iar realizarea măştilor demonstrază imaginaţia şi nota hazlie a personajelor interpretate.

Dezlegarea Anului

Iată un un obicei practicat în ajunul Anului Nou. Cetele de colindători merg pe uliţele satului sau pe străzi, iar vacarmul produs de bice şi de buciume alungă forţele malefice din acea comunitate: insectele dăunătoare recoltelor, seceta, tăciunele din grâu, blestemele făcute pentru pagubă. În tradiţia populară, feciorii harnici şi religioşi, care colindă la casele gospodarilor, pot să dezlege şi cununiile în acea noapte dintre ani, rostind descântece pentru „slobozirea” cununiei, iar pentru măritişul fetelor ei cheamă peţitorii.

În tradiţia populară se spune că toate spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, şi pe vremuri, dar şi în prezent, colindătorii trosnesc şi din bici pentru a alunga spiritele malefice în zonele unde ei merg să ureze gazdelor spor în casă şi bucurii. De asemenea, în acelaşi scop, în acelaşi scop, colindătorii folosesc artificiile, petardele şi pocnitorile.

Pentru sănătate şi prosperitate, colindătorii le urează gazdelor să le dea Dumnezeu numai bine : spor, sănătate, noroc în tot ce fac, ca să se înnoiască vieţile lor.

Rugăciunile protectoare

Sfântul Vasile este cel care alungă duhurile rele şi are o mare putere asupra dracilor. De aceea, în acestă zi, trebuie rostite rugăciuni de ajutor din partea Sfântului Vasile în casele în care paguba sau boala dăinuie de multă vreme.

Dorinţele se împlinesc

În noaptea Anului Nou, oamenii îşi pun în gând o dorinţă şi se roagă pentru împlinirea acesteia. Tradiţia spune că aceste dorinţe,  rostite cu credinţă la cumpăna dintre ani, se împlinesc.

Cum să ne bucurăm de protecţie

.În prima zi a Anului Nou, în fiecare gospodărie este bine să păşească mai ales un bărbat sau o femeie brunetă, pentru că aceştia aduc noroc gospodarului.
Dacă într-o gospodărie trebuie să vină o femeie roşcată sau o femeie blondă, fiecare membru al familie trebuie să poarte asupra sa un fir de busuioc sfinţit pentru a alunga ghinionul.

Bunăstrare cu bani şi busuioc în buzunar

Când Anul Nou intră în casele noastre trebuie să ne găsească cu bani în buzunar ca să nu le ducem dorul; de asemenea, lângă bani să punem şi câteva fire de busuioc; astfel ne vom bucura de bunăstare şi de loialitatea prietenilor tot anul.

În ziua de Anul Nou să nu dăm bani cu împrumut şi nici obiecte de uz gospodăresc, pentru că sporul casei se risipeşte pe tot parcursul anului. .

Ca să ne meargă din plin

În noaptea dintre ani, să aşezăm pe masă două pahare pline cu vin, pentru ca totul să ne meargă din plin şi totdeauna să avem şi o alternativă la problemele urgente.

În noaptea Anului Nou, în multe zone din ţară, fetele numără nouă stele pe cer; dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că tânăra va avea un ursit voinic şi frumos. Apoi, fata o roagă pe strălucitoarea stea să-i aducă ursitul cât mai repede.

Pluguşorul, obiceiul strâns legat de mitul fertilităţii este aşteptat cu bucurie de gospodari. În fiecare casă, colindătorii care vin cu Pluguşorul rostesc vorbe frumoase, cheamă prosperitatea şi belşugul, iar urarea se face şi în familia celui care conduce grupul colindătorilor.

Sorcovitul, o datină întâlnită la oraşe şi la sate, aduce urări de sănătate şi belşug în familiile unde se rosteşte acest colind. Este bine ca fetele să folosească o sorcovă cu flori albe şi roz, în timp
ce la băieţi, sorcova împodobită cu flori bleu sau albastre, aduce noroc persoanelor sorcovite.

.Să mâncăm peşte

Una dintre tradiţiile care trebuie să se respecte în noaptea de Revelion ne îndeamnă să măncăm peşte la masa sărbătorească. Se spune că în acest mod ne vom strecura uşor printre probleme şi printre obstacole în Noul An, aşa cum se strecoară peştele prin apă.

Să ne achităm datoriile

Este bine să scăpăm de datorii chiar cel puţin în ajunul Anului Nou! Tradiţia spune că astfel nu vom avea probleme cu banii în Noul An. De asemenea, nu este bine să împrumutăm bani în ziua de Anul Nou, pentru că vom fi nevoiţi să cerem bani cu împrumut tot anul.

Îmbrăcaţi-vă cu o bluză sau cu o haină nouă

Este bine să purtaţi o haină nouă -o bluză sau o vestă care simbolizează schimbarea destinului în bine şi prosperitatea. De asemenea, purtaţi un fular sau o eşarfă de culoare roşie. Această culoare emană o energie protectoare, vă apără de deochi, de spiritele rele şi de privirile malefice.

La masa festivă, mâncaţi stafide sau struguri

Tot din moşi-strămoşi a rămas obiceiul de a mânca stafide sau struguri la masa sărbătorească de Anul Nou, pentru ca să nu ducem lipsă de bani în anul care vine.

Să aveţi lumină pe masă la cumpăna dintre ani

În mod cert, anul care vine va fi mai luminos dacă aprindeţi candela în seara de Revelion şi o lăsaţi să ardă până dimineaţa. Dacă nu aveţi candelă, aprindeţi o lumânare care să stea aprinsă până se luminează de ziuă.

Spor în muncile agricole

Primul colac pregătit de gospodină pentru Anul Nou se păstrează până în primăvară; atunci colacul se pune în hrana animalelor de tracţiune-boi sau cai-, înainte de începerea muncilor agricole. Acest obicei este respectat în gospodăriile ţărăneşti pentru a duce spor în muncile agricole tpt anul.

Sursa: Click

Lăsați un comentariu