Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Vezi cum va fi vremea în perioada 17 februarie-2 martie!

Meteorologii anunţă vreme frumoasă între 17 februarie-2 martie, cu temperaturi mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă. Potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Moldova, raportat la valorile climatologic normale, a doua jumătate a lunii februarie va fi caracterizată de o vreme caldă în cea mai mare parte a regiunii, fiind de aşteptat temperaturi maxime în medie între 6 şi 11 grade, în timp ce media minimelor va fi de -2…+2 grade. Valori mai scăzute, apropiate de mediile multianuale, se vor înregistra în zonele joase de relief.

În perioada menţionată, vor fi posibile doar ploi neînsemnate cantitativ şi burniţe, cu caracter trecător, cel mai probabil în zilele de 17 şi 22 februarie, iar în zilele de 23 şi 24 februarie sunt de aşteptat precipitaţii mixte, îndeosebi în jumătatea nordică a regiunii.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul termic se va menţine la valori mai ridicate decât normalul climatologic al perioadei. Astfel, media maximelor se va situa în ecartul 3…8 grade. În privinţa temperaturilor minime este estimată o scădere uşoară de la o medie de -2…+2 grade în primele zile, la medii de -5…-3 grade în intervalul 23-26 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai mare în data de 17 februarie şi în perioada 21 – 24 februarie. Vor fi ploi, iar la altitudini mari va ninge.

Lăsați un comentariu