Un tânăr de 20 ani, din municipiul Bârlad, a fost arestat preventiv după ce, duminică, a tâlhărit o minoră de 15 bani.
Fata 15 ani, din comuna Iana, se deplasa pe strada Republicii, din municipiul Bârlad. La un moment dat, în dreptul unei treceri de pietoni, un tânăr s-a apropiat de aceasta și i-a smuls telefonul din mână, după care a fugit. În urmărirea tânărului au plecat 2 bărbați care asistaseră la tâlhărie.
Totodată, un conducător auto, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, aflat în timpul liber, a observat cele întâmplate și a urmărit cu autoturismul personal agresorul. A reușit să-l prindă și, cu ajutorul celorlalți 2 bărbați, l-au reținut până la sosirea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad.
Tânărul a fost identificat ca fiind Ionuț N., de 30 ani, din municipiul Bârlad, iar prejudiciul, în valoare de 300 lei, a fost recuperat și predat părții vătămate. Tâlharul a fost reținut de către polițiștii de investigații criminale bârlădeni pentru 24 ore, după care a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.
Instanța a admis propunerea Parchetului și a emis pe numele tânărului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta este cunoscut cu antecedente penale pentru furt și tâlhărie, fiind liberat din penitenciar în cursul acestei luni.