Trei tineri din Bârlad au fost condamnaţi, joi, de magistraţii Tribunalului Valsui pentru fraude online. Este vorba despre George Traian Adetu, Andrei Zaharia şi Andrei Peiu. Cei trei făceau parte dintr-o grupare infracţională al cărei lider era George Traian Adetu şi efectuau tranzacţii online ilegale folosind datele bancare ale mai multor cetăţeni străini din ţări precum Italia, Marea Britanie sau Noua Zeelandă. Capul reţelei, George Traian Adetu, dar şi ajutorul acestuia, Andrei Zaharia, au fost condamnaţi de magistraţii vasluieni la câte cinci ani de închisoare. Zaharia mai avea, însă, o condamnare de doi ani cu suspendare, aşa că acum urmează să stea după gratii nu mai puţin de şapte ani. Andrei Peiu era cel care ajuta la vânzarea produselor cumpărate pe internet şi a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, având un termen de încercare de patru ani.
Traian Adetu a fost arestat în martie 2010, alături de alţi opt tineri din Bârlad, care făceau parte din aşa zisa reţea „pisicuţa”, iar pentru prinderea lor au ajutat inclusiv cei de la FBI. Potrivit rechizitoriului procurorilor, la percheziţii, din locuinţele acestora au fost ridicate şapte guri de bancomat, zeci de cititoare de carduri, 26 de laptopuri, 25.000 de lei, 1.000 de euro, 800 de lire sterline, o puşcă cu aer comprimat, peste 100 de alice şi aproximativ 200 de grame de cannabis.
Adetu a fost pus apoi în libertate de magistraţii Tribunalului Iaşi şi s-a apucat din nou de afaceri necurate, specializată în tranzacţii online prin realizarea unor mesaje de e-mail şi pagini de internet false, asemănătoare ca grafică cu cele ale băncilor. Bărbatul era dependent de jocuri de noroc, aşa că o mare parte din bani mergea în conturile proprietarilor de astfel de săli de jocuri.