Copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti au primit luni vizita reprezentanților a două instituții din județ: Tribunalul Vaslui și Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui.
Cei 150 de copii ai centrului au primit cadouri cu ocazia zilei de 1 IUNIE, cadouri oferite de doamna judecător Sîrghi Diana-Elena, președintele Tribunalului Vaslui și de şeful inspectoratului – comisar şef de poliţie Mihai Carp, în numele personalului Tribunalului Vaslui și al poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Astfel, copiii au primit obiecte de îmbrăcăminte, jocuri și mingi, produse achiziționate prin contribuția personalului Tribunalului Vaslui.
De asemenea, sărbătoriții acestei luni au primit cu această ocazie dulciuri din partea poliţiştilor vasluieni, care le-au urat „La mulţi ani!” și o vacanță în siguranță!
Copii i-au primit pe oaspeți cu entuziasm și le-au prezentat un program artistic, de dansuri și poezii, având ca temă Ziua Copilului.