Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Simulare de incendiu la Hotelul Racova

Miercuri, începând cu ora 12.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Ȋnalt” Vaslui a efectuat un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace ȋn teren, cu tema:  Intervenţia forţelor specializate pentru limitarea şi ȋnlăturarea urmărilor unui incendiu la „Hotelul Racova”,  din municipiul Vaslui.

Potrivit scenariului exerciţiului, ȋn data de 25.06.2014, ȋn jurul orei 12.00, s-a produs un incendiu la etajul  IV al hotelului,  cu propagare rapidă spre camerele ȋnvecinate.    Incendiu este sesizat ȋn faza incipientă de către angajaţii hotelului, care ȋncearcă lichidarea  acestuia cu mijloacele iniţiale de stingere. Nereuşindu-se stingerea incendiului se procedează la anunţarea pompierilor.     Ȋn momentul producerii incendiului ȋn hotel  se aflau mai multe persoane, dintre care, datorită panicii create,  două persoane au fost rănite iar alte trei persoane se află blocate ȋn ȋncăperile inundate cu fum.

Pentru gestionarea situaţiilor tactice, au fost direcţionate următoarele  mijloace tehnice din cadrul Detaşamentului Vaslui: trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Obiectivele principale ale exerciţiului au fost : verificarea capacităţii de intervenţie a personalului de pe locul de muncă, perfecţionarea deprinderilor personalului din compunerea gărzii de intervenţie ȋn vederea ȋndeplinirii ȋndatoririlor specifice pentru limitarea şi ȋnlăturarea unui astfel de incendiu, cunoaşterea caracteristicilor constructive ale obiectivului şi a surselor de alimentare cu  apă  a autospecialelor.

Concomitent cu situaţia tactică generală creată, scenariul prevedea şi alte situaţii respectiv: o persoană ȋnecată ȋn barajul Puşcaşi, un incendiu la turla unei bisericii de pe strada Delea din Vaslui şi un accident rutier ȋn care a fost implicată o cisternă ce transporta substanţe periculoase.

Scopul exerciţiului a fost atins prin verificarea capacităţii de acţiune în cazul producerii unui astfel de eveniment şi care presupune o desfăşurare amplă de forţe şi mijloace.

Potrivit unui comunicat de presă,  ȋn perioada următoare cei care vor pleca ȋn concendiu, să se informeze şi să verifice următoarele aspecte ȋn momentul cazării:

– se studiază planul de evacuare în caz de incendiu, care trebuie să se găsească afişat pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare;

– să identifice traseele de evacuare faţă de camera de cazare şi butoanele manuale de semnalizare a incendiilor de pe nivel;

– ȋn cazul în care căile de evacuare sunt blocate se informează personalul de la receptie;

– cheia sau cartela de la camera de cazare se amplasează în locuri uşor accesibile;

– se verifică modalitatea de deschidere a ferestrelor;

– se verifică dacă există scară exterioară de incendiu şi dacă aceasta se află în apropierea ferestrei camerei de cazare;

– se verifică modul de oprire a sistemului de ventilare şi climatizare a camerei de cazare (în timpul unui incendiu camera de hotel în care vă aflaţi poate fi inundată cu fum şi gaze toxice dacă nu se întrerupe funcţionarea respectivelor instalaţii).

 

Lăsați un comentariu