Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Incendiu la un depozit de furaje din Negreşti

Incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, la un depozit de furaje din oraşul Negreşti. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Gărzii de Intervenţie Negreşti cu patru subofiţeri.
Pentru lichidarea incendiului s-a constituit  dispozitivul  de intervenţie, acţionându-se cu două linii de furtun tip D, refularea apei s-a făcut cu jet pulverizat,  urmărind stingerea scânteilor produse şi transportate de curenţii de aer şi  protejarea suprafeţelor învecinate,  concomitemt cu răscolirea permanentă a furajelor.
În urma incendiului au ars aproximativ şapte tone de fân, pompierii militari ajutaţi de doi voluntari şi doi cetăţeni reuşind să salveze adăpostul de animale aflat în apropiere, doi cai şi trei tone de fân. Se pare că incendiul a pornit de la un foc lăsat nesupravegheat de către proprietar, realizat în scopul arderii unor deşeuri. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ patru ore, neînregistrându-se victime ca urmarea producerii incendiului.

Lăsați un comentariu