Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Incendiu la o locuinţă din Lipovăţ

Luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din localitatea Lipovăţ, comuna Lipovăţ.

Pentru localizarea şi  lichidarea incendiului,  la faţa locului   s-a deplasat un echipaj de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, care a acţionat în cooperare cu  Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.

În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta la bucătăria locuinţei cu posibilitate de propagare la întreaga clădire.

Flăcările au distrus elementele de mobilier şi de tâmplărie din bucătărie şi au degradat pereţii şi tavanul pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi.

Intervenţia conjugată a pompierilor şi voluntarilor, a făcut ca incendiul să nu se extindă la toată locuinţa. Se pare incendiul a fost generat de un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune, respectiv un televizor. Incendiul a fost lichidat în aproximativ cinzeci de minute, iar în  urma acestui eveniment, nu s-au înregistrat victime.

Lăsați un comentariu