Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Incendiu la un apartament din Bârlad

Luni seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă socială de pe strada cpt. Grigore Ignat din municipiul Bârlad.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Bârlad, cu două autospeciale de stingere si o multifuncţionalăpentru asigurarea rezervei de apă. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu vilolenţă în interiorul unui apartament cu două camere, fiind propagat şi către acoperişul clădirii.

Flăcările au distrus bunurile din interiorul apartamentului şi circa cinzeci metri pătraţi din acoperis, pompirii militari reuşind să limiteze extinderea incendiului către celelalte apartamente.
„Cel mai probabil, împrejurarea determinantă care a condus la generarea acestui incendiu a fost focul deschis în spaţii închise, respectiv lăsarea unei lumânări nesupravegheate şi amplasată necorespunzător”, se precizează într-un comunicat al ISU Vaslui.

Lăsați un comentariu