Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Arme și muniție găsite în urma unei percheziții într-o locuință

pistolPolițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pe raza comunei Pădureni pentru combaterea infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor.

În baza mandatului emis de Judecătoria Huși, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară care a vizat probarea activității infracționale a unei persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, de la locuința lui N. Sandu, în vârstă de 65 ani, au fost ridicate 2 arme neletale supuse autorizării (o armă cu aer comprimat și un pistol cu aer comprimat), 88 cartușe de vânătoare, 1207 capse de asomare, 106 capse genofix, bunuri deținute contrar prevederilor legale.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a introdus în țară armele și muniția, provenite din Spania, însă acesta nu este deținător legal de arme și nu este autorizat pe linie de materii explozive.

Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și contrabandă calificată.

La acțiune au participat și luptători de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Lăsați un comentariu