Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare la perimetrul de gaze de şist de la Bârlad şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.
„Forarea unui puţ de explorare este planificată pentru a doua jumătate a lui 2013„, se arată într-un raport publicat recent de grupul american.
Achiziţia de studii seismice 2-D la cele trei perimetre pentru care compania deţine drepturile de explorare şi exploatare în judeţul Constanţa va începe în aceeaşi perioadă, potrivit raportului.
Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a declarat pe 6 februarie că firma este în stadiul de obţinere a avizelor necesare demarării procesului de evaluare a depozitelor din judeţele Vaslui şi Constanţa. El nu au putut preciza când va începe efectiv exploatarea gazelor de şist.
„Trebuie să obţinem vreo nouă avize de la diverse instituţii ale statului în baza cărora ne vor fi eliberare autorizaţiile de construcţie necesare pentru zonelor de prospectare. Eu, ca aplicant, nu pot să spun când vor fi eliberate toate aceste avize. Operaţiunile de prospectare vor dura între trei şi cinci ani, după care compania Chevron şi Guvernul României vor evalua rezultatele acestui studiu. Dacă se vor găsi cantităţi fezabile, atunci Chevron va începe exploatarea. O producţie durează, în medie, 25 de ani, deci un proiect de lungă durată”, a afirmat atunci Tom Holst.
Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa, respectiv Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Acordurile pentru cele trei perimetre de la malul Mării Negre vizează explorarea, dezvoltarea şi exploatarea perimetrelor.
Chevron anunţă începerea exploatarea gazelor de şist din Bârlad
Tagged: barlad, chevron, gaze de sist, stiri, vaslui
Stiri asemanatoare
Expert Saltele – magazinul unde calitatea primează cu fiecare produs
16 septembrie 2021