Poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontiere Albiţa au descoperit în două autoturisme muniţie nedeclarată şi ascunsă în cotiere.
Sâmbătă, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism marca Renault, cetăţeanul român Alexandru V., în vârstă de 24 ani.
La controlul de frontieră efectuat asupra autoturismului au fost descoperite, ascunse în cotiera din bancheta din spate a autoturismului, 25 cartuşe cu capse nepercutate cu tub metalic şi cu proiectil nemetalic de calibru 9 mm.
Cu o zi mai devreme, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, în calitate de conducător al unui autoturism marca Volkswagen, cetăţeanul român Oleg T., în vârstă de 34 ani.
La controlul de frontieră efectuat asupra autoturismului au fost descoperite, ascunse în cotiera dintre scaunele din faţă ale autoturismului, 6 cartuşe de vânătoare cal. 12 mm, 177 proiectile tip alică cal. 6,35 mm şi 264 proiectile tip alică cal. 4,5 mm.
Poliţiştii de frontieră vasluieni au ridicat muniţia în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit persoanelor în cauză câte un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui cu propunerile legale.