Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bătrână în stare gravă la spital, după ce a fost găsită în şoc hipotermic în locuinţă

ambulantaO bătrână în vârstă de 70 de ani, din municipiul Bârlad, a ajuns în stare gravă la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost găsită în şoc hipotermic în locuinţă, cu temperatura corpului aproape la jumătate faţă de normal, din cauza lipsei căldurii din casă.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, bătrâna a fost găsită în stare de inconştienţă de către o vecină care o mai vizita periodic, femeia sunând la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul unui echipaj medical.
După ce i s-a acordat primul ajutor, victima a fost preluată de o ambulanţă şi apoi transportată la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

„În momentul în care a fost găsită în locuinţă, femeia avea temperatura corpului de 23 de grade, fiind în şoc hipotermic. Bătrâna are o stare materială mai precară astfel încât nu a mai reuşit să-şi asigure căldura în locuinţă în ultimele zile„, a declarat, miercuri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Bătrâna de 70 de ani a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului din Bârlad, starea ei fiind stabilă, potrivit medicilor care o au în îngrijire.
Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu