Controalele Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui au scos la iveală nereguli incredibile în privinţa acordării ajutoarelor de încălzire. Peste 200 de morţi din judeţ au figurat ca beneficiari de ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţei în iarna din 2012-2013. Cele mai multe astfel de cazuri s-au descoperit în municipiul Bârlad, dar şi în localităţile Berezeni, Duda-Epureni, Stănileşti şi Voineşti.
„În toate cazurile, s-au constituit debite moştenitorilor care au preluat imobilele pentru care s-au acordat acele ajutoare pentru încălzirea locuinţei. Recuperarea sumelor se va face de către primării, cele care, de altfel, au şi aprobat cele 202 dosare la începutul sau, după caz, pe parcursul sezonului rece trecut”, a declarat, pentru Mediafax, directorul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui, Sorin Prepeliţă.
Suma totală acordată de primării persoanelor decedate se ridică la aproape 7.000 de lei.