Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

A ajuns după gratii pentru că a încercat să lovească un poliţist

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Bârlad, a ajuns după gratii după ce a încercat să lovească un poliţist. Ionel Alexandru Boitan se afla la opetrecere în noaptea de 8 spre 9 septembrie, într-un apartament de pe strada Vasile Pârvan. Supăraţi de zgomotul din apartament, vecinii au sunat la 112, iar un echipaj de poliţie le-a stricat cheful petrecăreţilor. Când au sost, însă, oamenii legii, tânărul a încercat să-l lovească pe unul dintre poliţişti cu piciorul în cap.

Astfel, el s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Alexandru Boitan a fost prezentat în faţa judecătorilor care au admis cererea procurorilor şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Lăsați un comentariu